Accesibilitate

Marire font / Micsorare font

Contact

STRATEGIE 2021 - 2027

STRATEGIE 2014 - 2020

Regulament

REGULAMENTE DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE SERVICII SOCIALE

Procedura operationala atestare AMP

declaratii de avere

Program de audiente

- înscrierea la audienţe se face la Serviciul managementul calității serviciilor sociale, monitorizare și relații publice
- audienţele la conducerea Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia Copilului Dambovita au loc conform programului:


Director general
jr. Ionela Sandu

joi,
ora 13.00

Director general adjunct
ec. Ionela Șerban

miercuri,
ora 13.00

Program

• Aparat propriu:

- luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
- vineri - 8,00 – 14,00

• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului

- program permanent – tel. 0245983

RAPOARTE DE ACTIVITATE

Protectia datelor cu caracter personal

A intrat în vigoare Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. În acest sens instituția noastră pune la dispoziția beneficiarilor următoarele formulare / documente:
- Nota de informare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal
- Regulament 2016/679/UE privind protecția datelor cu caracter personal

Responsabil pentru protecția datelor in cadrul D.G.A.S.P.C. Dâmbovița (conform Regulamentului 2016/679/UE) este doamna Pantea Georgeta - inspector în cadrul Biroului strategii, programe, proiecte
tel. 0245611915,
e-mail [email protected]

RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII

 

ALTE INFORMATII

AUDIT PUBLIC INTERN

Comunicate de presa

Comunicat de presa - Mărţişor
26.02.2015

Click pentru download comunicat

Mărţişorul, micul obiect-bijuterie prins într-un şnur alb-roşu, este un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii, odată cu venirea primăverii, dar şi al speranţei, fiind dăruit celor dragi pentru a le aduce noroc şi belşug.

În cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgovişte „Floare de Colţ”, copiii/tinerii sărbătoresc venirea primăverii învățând să confecționeze mărțișoare, exersându-și abilitățile dobândite, sprijiniți de salariații centrului.

Complexul de Servicii Sociale Târgovişte „Floare de Colţ” asigura protecţia, creşterea şi îngrijirea pentru 74 copii/tineri, separati temporar sau definitiv de familie, care beneficiază de o măsură de protecție specială, stabilită conform legii.

Beneficiarii sunt încurajați să promoveze tradițiile și să-și dovedească creativitatea, iar o parte din mărțișoare vor fi expuse la sediul instituției, pentru a fi valorificate.


În data de 21 ianuarie 2015, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița (DGASPC Dâmbovița), a avut loc conferința de presă cu tema Bilanțul activității DGASPC Dâmbovița în anul 2014.
21.01.2015

Click pentru download comunicat

În data de 21 ianuarie 2015, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița (DGASPC Dâmbovița), a avut loc conferința de presă cu tema Bilanțul activității DGASPC Dâmbovița în anul 2014
     Conducerea instituției a prezentat principalele activități desfășurate și rezultatele obținute, iar în încheiere a răspuns întrebărilor adresate de către jurnaliștii prezenți.                                                                             
În anul 2014 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmbovita, a continuat aplicarea reformelor în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi a persoanei adulte aflate în dificultate, aşa cum au fost specificate şi în Strategia judeţeană de asistenţă socială 2014-2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Dâmboviţa nr. 41/28.02.2014.

Activitatea de protecţie a drepturilor copilului:
S-a oferit consiliere şi sprijin pentru copiii aflaţi în dificultate şi pentru familiile acestora şi s-a urmărit reducerea numărului de copii cu măsură de protecţie specială, prin creşterea numărului de reintegrări din sistemul de protecţie al copilului, prin susţinerea familiei naturale sau extinse în vederea accesării serviciilor sociale de la nivel comunitar, precum şi prin încurajarea şi sprijinirea adopţiei.

Măsura de protecţie specială

Număr
copii la data de 31 decembrie 2013

Număr
copii la data de 31 decembrie 2014

- plasament la asistent maternal profesionist

630

597

- plasament familial la rude/alte persoane

450

406

- plasament de tip rezidenţial –centre, case de tip familial, apartamente, subordonate DGASPC

129

139

-plasament in centre rezidentiale OPA (externalizare servicii)

90

107

Total

1299

1249

   Protecția copilului abuzat, neglijat, exploatat
În anul 2014, Centrul de Consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat- Telefonul copilului a efectuat un nr de 457 deplasari pe raza județului Dâmbovița, ca urmare a sesizărilor scrise sau telefonice, precum și la telefoniul copilului 0245-983, referitoare la situații de abuz, neglijare, exploatare a copiilor.
În urma a 92 deplasări, au fost preluaţi în regim de urgenţă 144 copii (69 baieți și 75 fete), iar în urma a 365 deplasări nu a fost necesară stabilirea unei măsuri de protecţie specială, cazurile fiind remise pentru monitorizare Autorităţilor Publice Locale de domiciliu, sau pentru consiliere în cadrul centrului de specialitate din cadrul instituţiei noastre.        
Ca urmare a sesizărilor scrise din partea spitalelor din judeţ, în aceeași perioadă au fost preluaţi în regim de urgenţă 22 copii părăsiţi în unităţile sanitare (12 băieți și 10 fete) pentru care s-a dispus plasamentul în regim de urgenţă.

 

   Analizând cazurile de părăsire a copiilor în unităţile sanitare din judeţ în anul 2014, se constată că numărul acestora a scăzut faţă de anul 2013. În anul 2014 s-au reîntors în familie 9 copii, în urma consilierii şi sprijinirii familiei pentru accesarea serviciilor sociale de la nivel local, copii care au fost supuşi riscului de a fi părăsiţi în unităţile sanitare.
Numărul copiilor preluați în regim de urgență a crescut față de anul 2013 și datorită faptului că a crescut numărul sesizărilor scrise sau telefonice, dar numărul copiilor care beneficiază de măsură de protecție specială a scăzut, datorită faptului că a crescut numărul reintegrărilor în familie.
În ceea ce privește mamele minore, numărul acestora a crescut de la 168 în anul 2013, la 173 cazuri în 2014. Dintre acestea, 51 au sub 16 ani, 17 sunt neşcolarizate, iar două mame minore şi-au părăsit copiii în maternitate. Pentru toate mamele minore s-a colaborat cu primăriile de domiciliu pentru monitorizarea situaţiei cuplurilor mamă-copil, în vederea prevenirii separării copiilor de familie.

    Măsuri de protecție specială de tip rezidențial pentru copii abuzați, neglijați, exploatați
Complexul de Servicii Sociale Târgovişte “Floare de Colţ” a oferit servicii de îngrijire şi găzduire pentru copii aflaţi în dificultate, în cadrul unor apartamente, case, module de tip familial. Începând cu luna decembrie 2014, în urma reorganizării, au fost preluate și serviciile specializate pentru copiii care au săvârșit fapte penale și nu răspund penal, oferite în cadrul Complexului de Servicii Sociale Târgoviște. La sfârșitul anului 2014, 33 copii și tineri beneficiau de serviciile Centrului rezidențial pentru copii și tineri, apartamente, case și module de tip familial, 22 copii de serviciile Centrului rezidențial pentru copii și tineri cu dizabilități, apartamente, case și module de tip familial, 16 copii și tineri beneficiau de serviciile Centrului rezidențial de reabilitare comportamentală, 6 tineri de serviciile Centrului de tranzit pentru tineri, iar 3 copii de serviciile Centrului de orientare, supraveghere și sprijin a reintegrării copilului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal. În afară de serviciile de tip rezidențial, 34 beneficiari copii și 32 familii, au beneficiat în anul 2014 de serviciile oferite în cadrul Centrului de consiliere pentru familie și copilul care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal.
Complexul de Servicii Sociale Găeşti a oferit servicii de îngrijire, găzduire, recuperare şi primire în regim de urgenţă pentru copilul cu handicap sever. La sfârșitul anului 2014 în centrul de plasament erau 37 copii cu dizabilități și 9 copii beneficiau de serviciile Centrului de primire în regim de urgență pentru copilul cu handicap sever.
Complexul de Servicii Sociale “Casa Soarelui” Târgovişte a oferit servicii de îngrijire, găzduire în cadrul Centrului de primire în regim de urgenţă pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat, pentru 53 copii pe parcursul anului 2014. La sfârșitul anului 2014, de serviciile acestui centru beneficiau 2 copii. În cadrul Centrului maternal, din cadrul Complexului de Servicii Sociale “Casa Soarelui” Târgovişte, au fost oferite servicii specializate pentru pentru 14 cupluri mamă-copil aflate în dificultate (23 copii și 14 mame), precum și 1 gravidă.
În vederea încadrării în standardele de cost şi pentru a exista o continuitate şi complementaritate în furnizarea serviciilor/prestaţiilor sociale furnizate de către instituţiile publice şi private din domeniu, s-au încheiat parteneriate public-private, eficiente în vederea protecţiei şi respectării drepturilor copilului. Astfel, instituţia noastră a contractat prestarea de servicii sociale in baza HG 23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru servicii sociale, cu Asociația "Provita Târgovişte 2003" (64 copii), Fundaţia "Cara Bella Internațional" (22 copii cu dizabilități), Asociația Română pentru Educație și Dezvoltare (14 copii) , Asociația Diaconală "Casa creștină" (7 copii). Astfel, în prezent 107 copii /tineri beneficiază de serviciile de tip rezidenţial oferite de aceste ONG-uri.

Reducerea duratei de furnizare a serviciilor de protecție specială pentru copii s-a realizat prin:
    Încurajarea adopției  
    Pe parcursul anului 2014, au fost eliberate 29 atestate de familii adoptatoare, iar 8 familii se află în perioada de evaluare în vederea eliberării atestatului. Numărul familiilor atestate a rămas constant față de anul 2013.
    În anul 2014 instanța a stabilit 18 încredințări în vederea adopției și au fost încuviințate 21 adopții naționale, identificându-se un număr de 7 familii adoptatoare care au avut disponibilitatea de a adopta copii cu vârsta cuprinsă între 4 ani și 8 ani. Astfel, numărul adopțiilor interne a crescut față de anul trecut când au fost înregistrate 18 încuviințări adopții naționale.
Cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Serviciul Adopții - Dâmbovița a realizat 7 adopții internaționale, vârstele acestor copii fiind cuprinse între 5 si 8 ani. În anul 2013 au fost înregistrate 3 adopții internaționale, deci numărul acestora a crescut.
De la începutul anului 2014 au fost finalizate 32 deschideri procedură adopție națională.
În evidența Serviciului Adopții, se află un număr de 186 de copii eligibili pentru adopție, cu vârsta cuprinsă între 0-16 ani. În general solicitările familiilor adoptatoare sunt pentru copii de vârstă mică, fără probleme de sănătate, iar dintre copiii adoptabili 160 au vârsta peste 5 ani.

    Creșterea numărului reintegrărilor în familie
În anul 2014, au fost reintegraţi în familia naturală/extinsă un număr de 109 copii- 33 copii reintegrați de la asistent maternal profesionist, 34 copii din măsura de plasament de tip familial şi 42 din măsura de plasament de tip rezidenţial. Numărul reintegrărilor în familia naturală a crescut față de anul 2013, de la 91 la 109 copii reintegrați în familia naturală.
În vederea sprijinirii familiilor în vederea reintegrării copiilor în familie, s-a derulat și parteneriatul dintre Consiliul Județean Dâmbovița, prin DGASPC Dâmbovița și Fundația SERA România, din totalul copiilor reintegrați în familie, 41 copii au fost reintegrați prin includerea în acest proiect.
  

  Tot în aceeaşi perioadă, 88 tineri au părăsit sistemul de protecţie ca urmare a împlinirii vârstei de 18-26 ani: 13 tineri de la asistent maternal profesionist, 57 tineri din măsura de plasament de tip familial şi 18 tineri din măsura de plasament de tip rezidenţial. Numărul tinerilor care au părăsit sistemul de protecție la cerere, ca urmare a împlinirii vârstei de 18-26 ani, a crescut față de anul 2013 de la 75 la 88.

 

Tot referitor la activitatea de promovare și respectare a drepturilor copilului, în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița, ca organ de specialitate, funcționează Comisia pentru Protecția Copilului Dâmbovița, care în anul 2014 a emis: 1421 certificate de încadrare în grad de handicap pentru copii, 21 atestate asistent maternal profesionist, 16 avize oferire servicii de recuperare în Centrul de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap Târgoviște, 207 hotărâri privind copii aflați în plasament în județul Dâmbovița și 11 avize în vederea plasamentului la centre/persoane din alte județe.

 Protecția victimelor violenței domestice
 Centrul de recuperare pentru victimele violenţei în familie a realizat găzduirea și îngrijirea victimelor violenței domestice, consilierea psihologică și socială, consultanță și asistență juridică,  pentru un număr de 38 beneficiari (15 adulți şi 23 copii). Dintre aceştia, 29 beneficiari au fost reintegraţi în familia naturală, 3 beneficiari au fost integrați în comunitate, 1 beneficiar a fost transferat într-un centru, iar 6 persoane beneficiază în continuare de serviciile centrului.

  Protecția persoanelor cu dizabilități din județ
    În ceea ce priveşte evaluarea complexă a copilului cu dizabilități, au fost reevaluate şi evaluate în anul 2014 un număr de 1429 cazuri (133 cazuri noi). Dintre acestea, 926 s-au încadrat în gradul de handicap grav, 356 handicap accentuat, 141 handicap mediu, 3 handicap uşor, iar 3 cazuri nu s-au încadrat.
    Servicii de recuperare pentru copii cu dizabilități
În afară de centrele de tip rezidențial pentru copii în care beneficiază de servicii specializate 90 copii cu dizabilități, în structura DGASPC Dâmbovița funcționează și Centrul de recuperare si reabilitare copii cu handicap Târgoviște, care a asigurat în anul 2014 servicii de recuperare si reabilitare pentru 147 copii cu dizabilități din județul Dâmbovița. Centrul a fost finanţat în întregime de către Fundaţia SERA România și funcționează din octombrie 2012.
Echipa Mobilă pentru copii cu dizabilităţi, înființată în anul 2011 în cadrul unui proiect în colaborare cu Direcția Generală Protecția Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, a asigurat în anul 2014, servicii specializate şi practici integrative pentru 51 copii cu dizabilități, în cadrul propriilor familii.

    Servicii sociale pentru adulți cu dizabilități
S-a realizat evaluarea/reevaluarea persoanelor solicitante, în vederea încadrării în grad de handicap, consiliere și suport și au fost furnizate servicii specializate de recuperare şi reabilitare pentru persoane cu dizabilități.În perioada 01.01.2014 – 31.12.2014, Serviciul de evaluare complexă adulţi a evaluat 5506 dosare la sediul instituţiei, din care 2969 reevaluări, 2537 dosare noi, si 893 persoane nedeplasabile au fost evaluate la domiciliu (număr regăsit in 5506 dosare).
Comparativ cu anul 2013, numărul de cazuri noi a crescut de la 1476 la 2537 în anul 2014, iar numărul cazurilor evaluate la domiciliu, de la 364 la 893 în anul 2014.


    Numărul cazurilor noi, superior față de anul 2013, se datorează modificărilor de criterii care au apărut în 2014 prin Ordinul 707 din 13.05.2014.
    Vechea reglementare omitea hemiplegiile și hemiparezele din categoria diagnosticelor invalidante, cu toate că acestea determină limitări majore de deplasare și impun dependența de o altă persoană. Până acum aceste persoane nu au beneficiat de certificat de încadrare în grad de handicap și de drepturile financiare aferente.
     Alte modificări au fost includerea în criterii a unor afecţiuni osteoarticulare invalidante (ex. coxartrozele), indiferent de vârsta la care au debutat şi de etiologie (cauza: malformații congenitale sau dobândite pe parcursul vieții), dar care generează un impact major asupra autonomiei persoanei.

     Evoluția numărului persoanelor cu dizabilități
     Numărul persoanelor cu dizabilități neinstituționalizate a crescut față de anul 2013 de la 14126 persoane la 15668. În ceea ce privește repartizarea pe grade a adulților și copiilor cu dizabilități neinstituționalizați, situația este următoarea:

ADULȚI ȘI COPII CU DIZABILITĂȚI
NEINSTITUȚIONALIZAȚI

Adulți cu dizabilități
la 31.12.2013

Copii cu dizabilități la 31.12.2013

Adulți cu dizabilități
la 31.12.2014

Copii cu dizabilități
la 31.12.2014

cu handicap ușor

93

1

81

5

cu handicap mediu

684

208

704

158

cu handicap accentuat

6728

214

7055

238

cu handicap grav

5748

808

6558

869

TOTAL

13253

1231

14398

1270

 

TOTAL copii și adulți

14484

15668

    Pe parcursul anului 2014, Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a emis 5376 certificate de încadrare în grad de handicap, 35 decizii privind instituirea unei măsuri de protecție și 2 certificate de orientare profesională.
În anul 2014, au fost contestate la Comisia Superioară București, 267 certificate de încadrare în grad de handicap, dintre acestea, pentru 21 persoane contestația a fost admisă.
La sfârşitul anului 2014, din totalul de 15668 persoane cu dizabilități, 15137 erau în plată (13904 adulți cu dizabilități și 1233 copii cu dizabilități), la solicitarea acestora. Totalul cheltuielilor pentru acordarea prestaţiilor sociale lunare (indemnizaţie şi buget complementar, alocaţie hrană şi indemnizaţie însoţitori persoane cu handicap vizual) a fost de 47.663.102,49 lei.
Pentru transportul persoanelor cu dizabilități (auto și CFR) a fost achitată suma de 652.463,00 lei și a fost virată către diverse bănci suma de 60.141,31 lei, care a reprezentat plata pe parcursul anului 2014 a dobânzilor bancare pentru creditele utilizate de către 42 persoane cu dizabilități.

Protecția persoanelor cu dizabilități în cadrul centrelor de tip rezidențial.
În structura DGASPC Dâmbovița, funcționează trei centre rezidențiale pentru adulți cu handicap: 
Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Pucioasa, a oferit servicii de găzduire şi îngrijire pentru 73 persoane vârstnice cu dizabilități pe parcursul anului 2014. Astfel, la începutul anului, în centru se aflau 58 persoane, au fost admise pe parcursul anului 17 persoane și au decedat 17 vârstnici cu dizabilități, astfel că la sfârșitul anului 2014 de serviciile centrului beneficiau 55 persoane.
Centrul de Servicii Comunitare ,,Floarea Speranţei” Pucioasa a oferit servicii specializate pentru 42 persoane adulte cu dizabilități în cadrul Locuințelor protejate, pentru 27 beneficiari pe parcursul anului 2014 în cadrul Centrului de criză pentru adulți în dificultate și pentru 20 beneficiari în cadrul centrului de zi.
Centrul de Servicii Comunitare ,,Sfântul Andrei”- Gura Ocniţei, a oferit servicii de găzduire şi îngrijire pentru 33 adulţi cu handicap în cadrul unor locuinţe protejate, precum și servicii specializate în cadrul centrului de zi pentru 20 adulți cu dizabilități.

 

În afară de centrele de tip rezidențial pentru persoane adulte cu dizabilități, din subordinea DGASPC Dâmbovița, în județul Dâmbovița funcționează și Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap, Țuicani – Moreni, care este în prezent instituție publica de asistență socială în subordinea administrativ – financiară a Consiliului Județean Dâmbovița și a Primăriei Moreni și a asigurat servicii rezidențiale pentru 127 persoane cu vârste între 18 si 45 ani, cu handicap mintal, neuropsihic asociat și cu handicap locomotor.

În anul 2014 s-a urmărit reducerea cheltuielilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa.         
  Execuția bugetară realizată pe subcapitolele capitolului 68.02 “Asistență socială” este prezentată în tabelul de mai jos :

SUBCAPITOLUL BUGET

finantare

plati

sold

Subcapitolul 68.02.05
Asistenţă socială în caz de invaliditate

48437000

48423354.94

48375706.80

47648.14

Subcapitolul 68.02.06
Asistenţă socială pentru familie şi copii
Total din care:

30192000

23915900

22503821.09

1412078.91

Cheltuieli de personal

12354000

12354000

12321590

32410

Bunuri şi servicii

4687000

3929000

3735497.42

193502.58

Asistenţă socială

2780000

2680000

2582196.01

97803.99

Proiecte cu finanţare FEN

10000000

4729000

3701038.63

1027961.37

Cheltuieli capital

371000

223900

163499.03

60400.97

Restituire finanţare ani precedenţi

 

 

 

 

Subcapitolul 68.02.50
Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor şi asistenţei sociale, total din care:

3057000

2970000

2835591.45

134408.55

Cheltuieli de personal

1700000

1700000

1687323

12677

Bunuri şi servicii

1288000

1201000

1102972.15

98027.85

Asistenţă socială

20000

20000

19942.32

57.68

Cheltuieli de capital

49000

49000

25353.98

23646.02

Structura de personal
În cadrul DGASPC Dâmboviţa, conform legislației în vigoare, funcţionează servicii şi compartimente specializate, servicii de tip familial, servicii de consiliere, de recuperare, de orientare şi sprijin pentru copii şi adulţi, precum și servicii sociale – de tip rezidenţial organizate în structura unor centre sau complexe de servicii sociale pentru copii şi adulţi, în care își desfășoară activitatea 767 salariați (160 funcționari publici și 607 personal contractual).
Din totalul de 607 personal contractual, un număr de 330 sunt asistenți maternali profesioniști.

                       
SITUAŢIAPROIECTELOR DEPUSE DIN DOMENIUL ASISTENŢEI SOCIALE ŞI  PARTENERIATE ÎN PROIECTE

I. Proiectele cu finanţare din fonduri structurale depuse de DGASPC la ADR Sud-Muntenia în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 3, Domeniul major de intervenţie 3.2 – Reabilitarea /modernizarea / dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor social se află în diferite stadii de implementare la sfârșitul anului 2014, după cum urmează:
- Proiectul Modernizare spaţii existente si extindere construcţie parter "Centru  Social  Găeşti” se află în faza de implementare, respectiv de executare a lucrărilor de construcții. Până la sfârșitul anului 2014, au fost executate peste 50% din lucrările de construcții, iar din punct de vedere valoric au fost autorizate 3 cereri de plată în sumă totală de 837.902,06 lei, dintr-un contract de execuție lucrări de 2.317.293,22 lei. În prezent se lucrează la un proiect tehnic revizuit de către proiectantul inițial - SC ADDA SRL- pentru aspectele constatate pe perioada de execuție și care se referă la lucrări perfect separabile față de proiectul inițial.                   
- Proiectul “Centrul social multifuncţional de resurse si servicii pentru adulţi cu handicap Târgovişte” se află în faza de finalizare a lucrărilor de construcții, pentru începutul anului 2015 fiind programată recepția la terminarea lucrărilor. Au fost executate peste 95% din lucrări, rămânând de finalizat achiziția de dotări. Au fost avizate la plată un număr de 11 cereri de plată în valoare totală de 1.392.297,63 lei, reprezentănd 73% din valoarea contractului de lucrări.
- Proiectul “Modernizarea și extinderea Complexului de Servicii Sociale Casa Soarelui” se află în faza de executare a contractului de lucrări semnat în luna mai 2014, până la sfârșitul anului 2014 fiind executate aproximativ 40% din lucrările contractate. Din punct de vedere al stadiului valoric au fost înaintate la ADR Sud Muntenia un număr de 3 cereri de plată, iar dintre acestea, 2 au fost avizate până la sfârșitul anului, în suma totală de 767.662,03 lei.

II. Proiecte cu finanțare din fonduri guvernamentale:
-  Prin Ordinul ministrului MMFPSPV nr.496/15.03.2013 a fost aprobată suma de 990.894,00 lei pentru finanţarea lucrărilor de reparații, reabilitări, amenajări, modernizări “Locuințe protejate din Gura Ocniței și Pucioasa”, din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Contractul de lucrări semnat în noiembrie 2013 s-a finalizat în luna iulie 2014, valoarea totală a lucrărilor executate la cele 5 locuințe protejate din cele două localități fiind de 770.233,51 lei.

III. Proiecte în parteneriat/colaborare:
   - "Reabilitare și transformare clădire existentă în Casă de tip familial" este un proiect care s-a bazat pe un parteneriat încheiat între Organizația „PONTE DEL SORRISO” ONLUS din Italia, Consiliul Județean Dâmbovița, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și Consiliul Local al Municipiului Târgoviște.
Obiectul acordului consta în dezvoltarea de servicii sociale prin efectuarea de acțiuni comune, în vederea organizării și funcționării unui ‘’Complex de case de tip familial’, în care să se asigure condiții de locuire pentru copiii și tinerii din sistemul rezidențial de protecție specială al județului Dâmbovița, Organizația ‘’PONTE DEL SORRISO’’ în calitate de finanțator realizând pe cheltuiala sa lucrări de reamenajare, reabilitare, modernizare a Școlii nr. 7 Priseaca.
Prima parte a contractului în valoare de peste 90.000 euro s-a finalizat la 30.10.2013, iar a doua parte a contractului în valoare de 20.000 euro s-a finalizat în luna mai 2014.               
 - "Reintegrarea/integrarea copiilor beneficiari ai unei măsuri de protecție specială" este un proiect implementat în baza unui Acord de parteneriat încheiat între Consiliul Județean Dâmbovița, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița și Fundația "SERA ROMÂNIA", prin hotărârea nr. 62/04.03.2013 a Consiliului Județean Dâmbovița.
Durata proiectului a fost de 1 an și s-a prelungit și în 2014. Cotele de participare în acest proiect sunt 48% DGASPC și 52% Fundația SERA și are ca obiectiv general scăderea numărului de copii beneficiari ai unei măsuri de protecție specială, prin reintegrarea/ integrarea acestora în familia naturală/lărgită.  
Până în prezent au fost reintegrați 41 copii din 21 familii și a fost prevenită separarea de familie pentru 12 copii din cadrul a 3 familii. Astfel, s-au realizat lucrări de construcție – reconstrucție, au fost achiziționate materiale de construcție, piese de mobilier, dar și alimente, rechizite și produse igienico – sanitare necesare familiilor aflate în dificultate, în funcție de nevoile identificate în cadrul fiecărei familii. Aceste acțiuni au condus la creșterea calitativă a condițiilor de reintegrare și la eliminarea riscului de revenire sau intrare a copiilor în sistemul de protecție specială.
-  În cadrul proiectului « Prevenirea sarcinii nedorite » în parteneriat cu Fundația SERA România, s-a acţionat în vederea dezvoltării şi diversificării modalităţilor de intervenţie în vederea prevenirii abandonului copilului prin identificarea şi sprijinirea comunităţilor locale pentru dezvoltarea de servicii primare destinate prevenirii separării copilului de familie, consilierea femeii gravide aflată în risc social, precum şi consilierea pentru contracepţie. În anul 2014 au fost consiliate 320 femei cu risc de părăsiere a copilului, iar pentru 40 femei au fost instituite măsuri contraceptive.
-  În cadrul Convenției de parteneriat cu Fundația Motivation Romania, în scopul desfășurării de programe de instruire pentru viața independentă și alte acțiuni comune de promovare a incluziunii sociale, adresate copiilor și persoanelor adulte cu dizabilități locomotorii din județul Dâmbovița, atât în cadrul centrelor  subordonate DGASPC Dâmbovița, cât și din comunitățile locale din județ, au fost vizitați la domiciliu 56 copii nedeplasabili, iar 25 au primit fotolii rulante. Tot în cadrul aceluiași parteneriat, au fost vizitate la domiciliu 103 persoane adulte nedeplasabile, din care 93 au primit fotolii rulante în anul 2014.
-  În cadrul campaniei « Hai la şcoală ! » , s-a derulta proiectul «Rețele comunitare pentru prevenirea abandonului școlar»implementat de UNICEF și Asociaţia „Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale”, în parteneriat cu DGASPC Dâmbovița. Astfel,s-au realizat activități în vederea prevenirii şi combaterii abandonului şcolar, în localitățile Cojasca și Conțești. Acţiunile au constat în instruirea lucrătorilor sociali din cadrul celor 2 primării selectate de către UNICEF, pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar. Astfel, au fost monitorizați 112 copii cu risc de abandon școlar, care au fost sprijiniți de către rețeaua comunitară din localitățile respective, în vederea prevenirii abandonului școlar. Proiectul continuă și în anul școlar 2014-2015 și se va derula în localitatea Cojasca.
-  În baza unei colaborări directe cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa, s-au desfăşurat acţiuni de prevenire şi combatere a consumului de substanţe sau produse ce intră în categoria etnobotanicelor. În acest sens, în luna octombrie 2014, 20 de beneficiari din cadrul modulelor de tip familial au participat la Proiectul de prevenire selectivă a consumului de droguri “FreD goes net” (FRED) ce a cuprins: interviuri individualizate, sesiuni de informare, vizionări de filme, jocuri şi concursuri cu premii, precum şi activităţi de consiliere preventivă.    
-  În cadrul Programului de prevenire a delicvenței juvenile și victimizării minorilor- Campania de prevenire a abuzurilor asupra copiilor/adolescenților, inițiată deInspectoratul Județean de Poliție, 15 copii/ tineri din cadrul CSS “Floare de Colţ” Târgovişte au participat la sesiuni de informare și consiliere susținute de către specialiști din cadrul Centrului de Prevenire a Criminalității Târgoviște.
Unul din obiectivele importante ale instituției a fost asigurarea susținerii și dezvoltării mișcării de voluntariat la nivel local prin atragerea de voluntari în activitatea de asistență socială și intensificarea colaborării cu alte instituții, asociații, fundații și ONG-uri în domeniul voluntariatului. Astfel, pe lângă prelungirea unor parteneriate de colaboare sau încheierea altora cu instituții sau fundații, au fost încheiate și contracte de voluntariat cu Penitenciarele Mărgineni și Găești, precum și cu 3 persoane fizice care au dorit să presteze activități nerenumerate în cadrul centrelor subordonate instituției noastre.
În continuare, activitățile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, vor urmări atingerea obiectivelor propuse în conformitate cu Strategia județeană de asistență socială 2014-2020, aprobată prin Hot. C.J.D. nr. 41/28.02.2014 și Planul de acțiune 2014-2016.


Centrul Diaconal Casa Creștină - activitate dedicată sărbătorilor de iarnă
18.12.2014

Click pentru download comunicat

În data de 18 decembrie 2014, la sediul Centrului Diaconal Casa Creștină, a avut loc o activitate dedicată sărbătorilor de iarnă.
La acțiune, pe lângă reprezentanții Arhiepiscopiei Târgoviștei, au participat și Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu și Directorul general DGASPC Dâmbovița, Cristiana Bucur.

Ca în fiecare an, Arhiepiscopia Târgoviştei a fost alături de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, iar prin binecuvântarea Înaltpreasfinţiei Sale Dr. Nifon - Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, copiii de la Complexul de Servicii Sociale Târgovişte “Floare de Colţ”, copiii de la Căminul Social de Tip Familial “Sfântul Ierarh Nicolae“, din cadrul Asociaței Centrul Diaconal Casa Creștină și copiii de la Casa de tip familial a Asociației Române pentru Educație și Dezvoltare, au primit ghiozdane pline cu cadouri.

Copiii și-au întâmpinat oaspeții cu un program de colinde, iar reprezentanții instituțiilor prezente le-au vorbit despre semnificația Nașterii Domnului pentru creștinătate, le-au dat sfaturi bune și le-au transmis urări de sărbători.


În pragul sărbătorilor de iarnă, la invitația UBISOFT România, în data de 10.12.2014, un grup de 10 copii cu nevoi speciale, aflați în plasament în cadrul Complexului de servicii sociale Găești au mers la sediul firmei din București
12.12.2014

Click pentru download comunicat

În pragul sărbătorilor de iarnă, la invitația UBISOFT România, în data de 10.12.2014, un grup de 10 copii cu nevoi speciale, aflați în plasament în cadrul Complexului de servicii sociale Găești, însoțiți de salariați ai complexului, au mers la sediul firmei din București, pentru a participa la evenimentul organizat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

Organizatorii au  pregătit un program special dedicat copiilor, precum și salariaților acestei companii.

Animatorii au pregătit în debutul manifestărilor piesa “Poveste de Crăciun”, o introducere în atmosfera potrivită pentru ceea ce va urma: întâlnirea cu Moş Crăciun. Copiii și participanții la eveniment au fost antrenați în jocuri, dans, cântece și pictură digitală.  Copiii, care au acceptat provocarea, s-au lasat pictați pe față, de către animatori.

Toți au fost  emoționați și tare fericiți la întâlnirea cu Moș Crăciun, alături de care s-au distrat  de minune.

La final, Moș Crăciun și salariații UBISOFT le-au oferit micuților  daruri.


3 Decembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități
02.12.2014

Click pentru download comunicat

În data de 3 decembrie se sărbătorește Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități. Marcarea acestei zile în fiecare an, are ca obiectiv promovarea înțelegerii problemelor legate de dizabilitate și mobilizarea susținerii drepturilor, precum și a demnității și bunăstării persoanelor cu dizabilități. Prin aceasta se încearcă, de asemenea, sensibilizarea comunității cu privire la avantajele care ar rezulta din integrarea persoanelor cu dizabilități în fiecare aspect al vieții  sociale, economice și culturale.
Cu această ocazie reamintim că în județul Dâmbovița, 15121 persoane neinstituționalizate beneficiază de drepturile oferite de certificatul de încadrare într-un grad de handicap, din care 13875 adulți și 1246 copii.
În ceea ce privește persoanele cu dizabilități care beneficiază de măsură de protecție specială, în cadrul Complexului de Sevicii Sociale Găești, în prezent sunt 44 copii, iar la Fundația Cara Bella Internațional, 22 copii. În ceea ce privește măsura de plasament familial, 19 copii au certificat de încadrare în grad de handicap, iar în plasament la asistent maternal profesionist se află 85 copii cu dizabilități.

În subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița funcționează 3 centre pentru persoane adulte cu dizabilități: Centrul de Servicii Comunitare „Sfântul Andrei” Gura Ocniței (33 beneficiari în cadrul locuințelor protejate și 20 beneficiari în cadrul centrului de zi); Centrul de Servicii Comunitare „Floarea Speranței” Pucioasa (42 beneficiari în cadrul locuințelor protejate, 9 beneficiari în cadrul centrului de criză și 20 beneficiari în centrul de zi); Centrul de Îngrijire și Asistență Pucioasa oferă servicii pentru 56 beneficiari, iar în subordinea Consiliului Județean Dâmbovița și a Primăriei Moreni, Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Țuicani- Moreni, oferă servicii pentru 127 adulți cu dizabilități.
În afară de centrele de tip rezidențial pentru copii, în structura DGASPC Dâmbovița funcționează și Centrul de recuperare și reabilitare pentru copilul cu handicap Târgoviște şi Echipa mobilă pentru copiii cu dizabilități, prin care se oferă servicii specializate pentru copii cu dizabilități aflați în familie și anume programe educative, servicii de kinetoterapie, masaj, hidroterapie, terapie ocupațională, consiliere psihologică și socială, consiliere părinți.

În vederea creşterii calităţii serviciilor oferite în prezent pentru persoanele cu dizabilităţi, s-au înființat noi servicii în conformitate cu strategia naţională și județeană în domeniu, respectiv “Centrul social multifuncţional de resurse şi servicii pentru adulţi cu handicap Târgovişte”, iar un alt proiect se află în derulare și vizează înființarea unui Centru de recuperare, reabilitare și consiliere pentru copii cu autism și sindrom Down.

În data de 3 decembrie 2014, persoanele cu dizabilități aflate în centre își serbează ziua.  Astfel, sunt organizate mese festive în cadrul fiecărui centru, precum și audiții muzicale și alte activități recreative.   


Inapoi 1 ... 30 31 32 33 34 35 36 37 38 ... 57 Inainte

Pagina: 34 of 57

© 2010- 2024 by DGASPCDB | Made by Floppy